Așa obișnuia să îmi spună mai în glumă, mai în serios un client. Când vine vorba de bani, avem tendința de a fi generoși sau precauți în funcție de felul în care percepem noi lucrurile. Dacă e ceva ce ne place, de cele mai multe ori suntem dispuși să plătim mult mai mult decât am face-o decât dacă serviciul respectiv nu ne-ar produce prea multă bucurie. Indiferent dacă hotărârea noastră are o justificare sau nu. Asta este partea subiectivă în care decizia de a ne canaliza resursele vine din ceea ce ne produce confort și satisfacție.

Mai există și partea obiectivă în care , cel care prestează serviciile își alege tipul de clienți căruia vrea să se adreseze (avatarul). Aici discutăm despre produse, serviciul propriu zis, atmosferă și desigur, brand. Toate astea sunt incluse în preț. Fiecare detaliu prezent sau absent, din întâlnirea ta cu cel care îți livrează un produs (în cazul nostru, frizerul), e inclus în preț. Poate că ai remarcat că atunci când mergi într-un loc cu prețuri mai ridicate, toată lumea e mai respectuoasă și te simți apreciat. Fii liniștit și lucrul ăsta e inclus în preț.
Acum, aparent, cei care aleg locuri scumpe sunt cei care vor mai multă calitate. Defapt, oamenii sunt de cele mai multe ori interesați de ceea ce simt mai degrabă, decât de produsul. Iar tendința de fidelizare e dată de cele mai multe ori de felul în care ai fost tratat și nu de ce ți s-a oferit . Clientul ajunge la final să facă propria evaluare a prețului. Interesant e că, în mare parte, evaloarea e bazată pe felul în care a fost tratat pe tot parcursul procesului. Sigur asta nu înseamnă că produsul poate fi neglijat în favoarea senzorialului. Un bun profesionist, va avea grijă să păstreze balanța între cele două părți.
Revenind la partea de tunsori, prețul va justifica ( cel puțin în teorie) partea tehnică și partea senzorială. Acum poți să analizezi singur dacă dacă frizerul tău cere prea puțin sau prea mult.
Comments